Întrebări

Semnele de întrebare pe care le desenăm adesea în jurul vieţilor noastre… de cele mai multe ori se întorceau… fără răspuns.

Zi de zi ne aflăm la răscruci de drumuri. Toate promit şi toate duc…aşa departe!

Într-o zi m-am gândit că aş vrea să găsesc drumul spre mine… şi singura teamă… e aceea că mă voi rătăci.

Tatăl nostru… care eşti în ceruri… privesc sfinţenia pe care o lucrezi în noi. Şi doare… doare gândul că mâine nu vom mai fi ales acelaşi drum… drum spre lumină… atunci…

Când gândurile mele alergau fără să-şi găsească odihna… am cerut Duhul tău călăuzirea… Şi vocea tainică a Adâncului meu m-a făcut să înțeleg. Trebuie să rupi din Mine ca să te poţi întregi…

Am văzut Lumina Lumii… în mine… şi eu în ea… ca o minune ce se repetă la nesfârşit. Zâmbetul Tău Doamne în răsărit, iar răsăritul în ochii mei… în inima mea cuvântul Tău Doamne întrupat în mine, iar eu… săpat pe mâinile Tale.

Am văzut paşii Tăi Doamne pe cărarea mea croindu-mi drumul drept… şi crucea mea pe umerii Tăi. Nici o lacrimă, nici un strigăt nu se mai auzeau în Golgota fiinţei mele umane. Deşi Tu continuai să atârni între Lumină şi întuneric, între cer şi pământ, viaţă şi moarte… iar durerea Ta era untdelemnul tămăduitor al durerii mele.

Mă iartă Tată că am păcătuit împotriva cerului… şi împotriva Ta.

Mă trezeşte felinarul din colţ şi ploaia… închid ochii şi las lacrimile timpului să se prelungească printre gene.

Cândva… îi voi deschide din nou ca şi ei să vadă dincolo în eternitate

Aleea mea mică… aleea de lumini ce încă şerpuieşte prin suflet…

Autor necunoscut

Cules de Mariana Borosan 

Urmăreşti spiritul Legii sau litera ei?

2 Corinteni 3.6 „…căci slova omoară ,dar Duhul dă viaţă.”

În Vechiul Testament, un preot  al Domului a fost pus în faţa acestei alegeri , să respecte litera legii sau spiritul ei? Relatarea ne este prezentată în cartea 1 Samuel 21. David este urmărit de împăratul Saul pentru a fi omorât,iar David fuge de la palat.

„Dar unde se poate duce? La Betleem, pune în pericol viaţa celor din familie! Pe teritoriul inamic, riscându-şi viaţa? Această opţiune i se îmbie mult mai târziu. Deocamdată alege o altă ascunzătoare. Merge la biserică. <<David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec>> (1 Sam.21:1)

…David se grăbeşte să ajungă în mica <<cetate preoţească>>(21.1), căutând să se adăpostească de duşmani. Sosirea lui stârneşte în Ahimelec o teamă uşor de înţeles.  Acesta <<a alergat speriat înaintea lui [David]>>(21.1). Ce îl aduce pe un războinic la Nob? David cumpără siguranţă, minţindu-l pe preot:

 <<Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis : „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-o dau…” Acum, ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.>>(21.2-3)

Disperat, David recurge la neadevăr. Asta ne surprinde. Până acum, David era remarcabil, fără pată… A rămas calm când fraţii lui s-au răstit la el, a rămas puternic când Goliat a răcnit; şi-a păstrat cumpătul când Saul şi l-a pierdut.

Însă acum minte precum un şef al Mafiei la spovedanie. Cu tupeu. Convingător. E un fugar. Pe nedrept, da. Însă totuşi, e un fugar. Şi minte în această privinţă.

Preotul nu pune la îndoială spusele lui David. Nu are nici un motiv să se îndoiască de fugar. Numai că nu are resurse cu care să-l ajute. Preotul are pâine sfinţită, nu pâine obişnuită. La fiecare Sabat, preotul aşeza pe masă 12 pâini din făină de grâu, ca jertfă pentru Dumnezeu. După o săptămână, preoţii, şi numai preoţii, puteau să mănânce această pâine. David nu este preot. Şi pâinea tocmai a fost aşezată pe altar. Ce să facă Ahimelec? Să împartă pâinea, încălcând Legea? Să păstreze pâinea, ignorând foamea lui David? Preotul caută o portiţă de scăpare  <<…doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei>>(21.4) Preotul îi dă pâine sfinţită…, iar David înfulecă mâncarea… Ahimelec se întreabă dacă a făcut ce trebuie. Oare a eludat Legea? A încălcat Legea? A respectat o Lege mai înaltă? Preotul a decis că un stomac flămând constituia chemarea mai înaltă. În loc să respecte codul lui Dumnezeu literă cu literă, el a împlinit nevoia unui copil al lui Dumnezeu. Şi cum răsplăteşte David compasiunea lui Ahimelec? Cu încă o minciună! <<N-ai la îndemână o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabie, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică>>(21.8)

Credinţa lui David se clatină. Cu puţin timp în urmă, nu avea nevoie decât de praştia lui de cioban. Acum, cel care a refuzat armura şi sabia lui Saul, cere o sabie de la preot. Ce s-a întâmplat cu eroul nostru? E simplu. Şi-a mutat atenţia de la Dumnezeu. Goliat se afla pe marele ecran al imaginaţiei lui David. În consecinţă, disperarea şi-a găsit loc în inima lui. O disperare care generează minciună, stârneşte teamă şi umbreşte adevărul. Nu are unde să se ascundă. Nu are ce să mănânce. Nu are nici un refugiu. Nu are nici o resursă…

Unde pot să meargă cei disperaţi?

Pot să meargă la sanctuarul lui Dumnezeu. La Biserica lui Dumnezeu . Pot să caute un Ahimelec, un lider al Bisericii, căreia să-i pese de sufletele disperate.

Ahimelec îi dăduse lui David pâine şi sabia lui Goliat.

Autorul şi pastorul Eugen Peterson vede acest schimb ca pe o funcţie a Bisericii. <<Un templu, scrie el, este… locul în care eu, la fel ca David, primesc pâine şi o sabie, putere pentru fiecare zi şi arme pentru luptă>>

Pâine şi săbii. Hrană şi echipament. Biserica există pentru a le oferi pe amândouă. Reuşeşte ea să facă asta? Nu întotdeauna. Ajutorarea oamenilor nu este niciodată o ocupaţie curată, pentru că cei care au nevoie de ajutor nu duc o viaţă curată. Ei intră în biserică în calitate de fugari, în unele cazuri căutând să se adăpostească de Saulii mânioşi, iar în altele, de decizii proaste. Ahimelecii bisericii (lideri, învăţători, pastori şi alţii asemenea lor) sunt obligaţi să aleagă, nu între alb sau negru, ci între nuanţe de gri; nu între bine şi rău, ci câte puţin din ambele.

Isus cheamă Biserica să se încline în direcţia compasiunii. Cu un mileniu mai târziu, Fiul lui David Îşi aduce aminte de flexibilitatea lui Ahimelec (Matei 12.1-5).

 …La sfârşitul zilei petrecute în sanctuar, întrebarea care se pune nu este câte legi au fost încălcate, ci mai degrabă, câţi Davizi disperaţi au fost hrăniţi şi echipaţi? Ahimelec învaţă Biserica să urmărească spiritual Legii mai mult decât litera ei. David îi învaţă pe cei disperaţi să caute ajutorul la poporul lui Dumnezeu.”

                       (Citate preluate din cartea “ Înfruntă-ţi uriaşii” de Max Lucado , cap. 4 <<Zile disperate>>)

 Cornel Varasciuc

Evanghelizare pentru tinerii din Suceava

Sâmbătă, 14 noiembrie 2009, de la orele 18:00 la Biserica penticostală „Betel” din localitatea Dumbrăveni, județul Suceava, va fi o seară specială cu caracter evanghelistic destinată generației de tineri. În cadrul acestui program, mesajul evanghelic va fi rostit de Gabi Floruț din Oradea, iar închinarea prin cântare va fi condusă de un grup de tineri din Suceava.

Duminică, 15 noiembrie 2009, de la orele 09:00 la aceeași locație va fi un program destinat tinerilor, mesajul fiind prezentat de același slujitor al lui Dumnezeu, dar închinarea prin cântare va fi condusă de surorile Onofrei.  

La aceste programe sunt așteptați toți acei tineri care doresc să cunoască mai multe despre Dumnezeu, și totodată acei tineri care așteaptă un moment oportun pentru a-și invita prietenii care n-au o relație personală cu Dumnezeu la o întâlnire a creștinilor evanghelici.

Daniel Iacob – organizator

Câștigă-ți libertatea!

A fost odată un prinţ care a primit în dar o pasăre foarte rară și frumoasă. I-a pus numele Twi Twi (Delicată) şi a pus-o într-o colivie de aur. Dar sărmana creatură n-a fost deloc impresionată de aur: ea tânjea după libertate. Însă prințul o îndrăgea prea mult pentru a mai putea să se despartă de ea. Atunci Twi Twi l-a rugat să-i viziteze cel puţin rudele din pădure şi să le spună că, deşi captivă, ea încă trăieşte.

Prinţul s-a dus și le-a spus lucrul acesta. Auzind una ca asta, sora lui Twi Twi a căzut la pământ, iar prinţul şi-a dat seama că fusese omorâtă de vestea că iubitoarea de libertate Twi Twi era într-o colivie. El s-a întors cu inima tristă şi i-a adus lui Twi Twi ştirea dureroasă că sora ei murise. Twi Twi muri pe loc în acelaşi fel ca sora ei. Prinţul a luat biata pasăre din colivie şi a aruncat-o pe fereastră. Cum să păstrezi în colivie o pasăre moartă, oricât de frumoasă ar fi ea!?… Cât ai clipi din ochi Twi Twi şi-a luat zborul şi dintr-un pom a ciripit: „Ceea ce credeai tu că este o veste rea, a fost o lecţie pentru mine. Prefăcându-se ca a murit, sora mea m-a învăţat cum să scap.”

Nimeni nu poate epuiza semnificaţia morţii lui Isus la Calvar. Dar înţelepţii au fost întotdeauna învăţaţi prin fapte. Prin moartea Sa de bună voie la vârsta de 33 de ani, încă tânăr şi plin de putere, Isus ne-a dat o lecţie cum să răspundem la problemele vieţii. Să murim faţă de ele!!!

Te atrage păcatul? Ai face vreun păcat dacă ai fi mort? Bineînţeles că nu. Atunci mori faţă de păcat! Lumea ar vrea să te atragă în alegerea ei către distrugere. Socoteşte-te mort faţă de ea! Religiile vor să-ţi constrângă viaţa în canoane şi legi. Mori faţă de lege! Din cauza asta El trăieşte. Tu, prizonerule, poţi deveni liber urmându-I exemplul. Eşti apăsat de problemele vieţii? Fii nepăsător faţă de ele, ca şi cum ai fi mort!

Învaţă din povestea păsării care şi-a câştigat libertatea!!

                                                                                     După R.Wurmbrand (prelucrat)

 

Cristina Zagan

Elevii citesc o oră pe săptămână și stau 20 de ore la computer sau TV

Elevii de gimnaziu din România petrec o oră pe săptămână citind, faţă de 20 de ore în faţa computerului şi televizorului, potrivit unor informaţii furnizate de părinţi pentru studiul “Şcoala aşa cum este”, prezentat marţi de Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF, potrivit NewsIN.
Majoritatea părinţilor intervievaţi (66,4%) consideră şcoala ca fiind cel mai important factor care ar putea asigura succesul în viaţă, însă modul în care se face educaţia copiilor în instituţiile româneşti este dezamăgitor pentru cei mai mulţi dintre ei. Cele mai multe probleme monitorizate de părinţi sunt legate de programa şcolară, considerată prea încărcată, manualele neatractive şi profesorii destul de slab pregătiţi.

Dacă programa este foarte încărcată, elevii de gimnaziu petrecând, cel mai frecvent, până la 50 de ore pe săptămână la cursuri şi la pregătirea lecţiilor, pentru citit ei alocă, în cele mai multe cazuri, o oră pe săptămână.

Cei mai mulţi părinţi spun că activităţile care le ocupă cel mai mult timp copiilor sunt televizorul, computerul şi întâlnirile cu prietenii, câte 10 ore pe săptămână pentru fiecare. „Şcoala ar trebui să îi ţină pe copii ocupaţi, departe de calculator. Noi făceam lucru manual la şcoală” şi „Ar trebui să facă mai multe activităţi extracurriculare” sunt două dintre opiniile părinţilor. Ei atrag atenţia că, în timp ce activităţile extracurriculare lipsesc, programa şcolară este plină de cursuri şi informaţii inutile. „La ce le trebuie copiilor noştri trigonometrie, noţiuni de urbanism şi rezistenţa materialelor?”, mai spun părinţii.

Sistemul este profund criticat de părinți, un sistem în care nivelul de educaţie al tutorilor şi veniturile lor influenţează vizibil rezultatele şcolare ale elevilor. De altfel, potrivit aceluiaşi studiu, peste 60% dintre copiii provenind din familii cu venituri peste medie au rezultate foarte bune la şcoală, faţă de numai 32% dintre cei care cresc în gospodării cu venituri ce acoperă strictul necesar. (Sursa: Realitatea.net) 

Preşedintele şi creştinii

Cum trebuie să fie privit preşedintele unei ţări?

Cum trebuie să se raporteze creştinii din România la preşedintele României?

Ca şi creştini ştim că Dumnezeu are principii după care doreşte să ne ghidăm în viaţă şi aceste principii le-a descoperit în cărţile cuprinse în Biblie. Privind din acest punct de vedere întrebările noastre se transformă: Ce ne spune Biblia despre conducătorii unei ţări? Cum ne învaţă Biblia să ne raportăm la aceştia?
În primul rând există o separare între raportarea noastră la Dumnezeu şi cea către autorităţile dintr-o ţară. Domnul Isus ne-a învăţat:

„Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

(Matei 22:21, Marcu 12:17, Luca 20:25)

Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Suveran peste toate lucrurile şi El este cel care pune şi stabileşte autorităţile de pe Pământ, din fiecare ţară, regiune sau localitate.

„Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat sã fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbã vremurile şi împrejurãrile; El rãstoarnã şi pune pe împãraţi…”

(Daniel 2:20-21)

Dumnezeu este cel care stabileşte cine deţine autoritatea şi cere ca aceasta să fie respectată. Respectarea autorităţii puse de Dumnezeu se face practic prin supunerea faţă de oamenii puşi în poziţii de autoritate. Aceasta ne explică apostolul Pavel în următorul pasaj:

„Orice persoană trebuie să se supună autorităţilor, pentru că nu există nici o autoritate care să nu fi fost instituită de Dumnezeu. Autorităţile care există au fost instituite de Dumnezeu. Prin urmare, oricine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc îşi vor primi condamnarea. Deoarece conducătorii nu le inspiră teamă celor ce fac binele, ci celor ce fac răul.

Vrei deci să nu-ţi fie frică de autoritate? Fă ce este bine şi vei fi lăudat de ea! Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce este rău, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este în slujba lui Dumnezeu, pentru a aduce mânia peste cel ce înfăptuieşte răul.

 Aşadar, trebuie să le fii supus nu doar din cauza mâniei, ci şi datorită conştiinţei. Din acelaşi motiv trebuie să plătiţi şi taxele, pentru că autorităţile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă cu acest lucru. Daţi fiecăruia ceea ce-i datoraţi: taxe – cui datoraţi taxe, vamă – cui datoraţi vamă, respect – cui datoraţi respect, onoare – cui datoraţi onoare!”

(Romani 13:1-7 – NTR)

La fel ne îndeamnă şi apostolul Petru:

„Fiţi supuşi oricărei autorităţi omeneşti, pentru Domnul, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie guvernatorilor, ca unii trimişi de el să-i pedepsească pe răufăcători şi să-i laude pe cei ce fac binele. Căci este voia lui Dumnezeu ca, făcând lucruri bune, să reduceţi la tăcere ignoranţa oamenilor proşti. Trăiţi ca nişte oameni liberi, dar fără a folosi libertatea drept acoperământ al răului, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu! Daţi cinste tuturor oamenilor, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi onoare împăratului!”

(1 Petru 2:13-17)

În urma celor arătate mai sus înţelegem că voia lui Dumnezeu pentru creştini, oamenii care doresc să-I împlinească voia, este să accepte autorităţile şi să le respecte. Astfel dacă eu sunt un creştin sunt dator să respect pe preşedintele României ca o autoritate pusă de Dumnezeu şi sunt dator să manifest acest respect prin ascultare.
Practic, această ascultare va trebui să o manifest prin împlinirea cerinţelor care vin din partea preşedintelui. Exemplul actual este referendumul pentru consultarea populaţiei în privinţa adoptării Parlamentului unicameral. Prezenţa nu este obligatorie prin legea statului român dar suntem responsabili de prezenţa la acest referendum prin faptul că Dumnezeu ne cere să ne supunem.
Folosind argumentul supunerii faţă de autorităţi s-ar putea uşor ajunge la dictatură sau alte forme de organizare nesănătoase dar citind atent Biblia vedem că suntem responsabili să fim supuşi faţă de autorităţi atât timp cât ele însele se supun lui Dumnezeu. Astfel dacă persoanele puse în autoritate ne cer lucruri care sunt împotriva lui Dumnezeu nu suntem datori să ascultăm.

Raportarea creştinilor faţă de preşedintele României se va vedea deasemenea şi la alegerile prezidenţiale. Aici nu mă refer la raportarea faţă de o persoană anume, ci faţă de funcţia de preşedinte. Consider că o persoană care doreşte să-l slujească pe Dumnezeu este datoare, faţă de autorităţile statului român, să se prezinte la votul pentru alegerea preşedintelui.
De ce consider astfel? Pentru că, după cum spuneam anterior, ca şi creştini suntem datori să ascultăm de autorităţi de fiecare dată când ni se cere să facem un lucru bun, şi a vota alegerea unui preşedinte e clar că nu este rău. Este pur si simplu chemarea noastră de privi spre candidaţi, a ne gândi la caracteristicile lor şi să alegem pe cel care credem că este potrivit. De asemenea există şi posibilitatea legală de a lăsa buletinul de vot alb, ceea ce înseamnă abţinere şi se contabilizează la numărul total al voturilor exprimate.
În concluzia acestui articol doresc să vă mai aduc şi îndemnul apostolului Pavel exprimat către Tit:

„Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, să nu insulte pe nimeni, să nu fie certăreţi, să fie blânzi, să arate tot respectul faţă de toţi oamenii.”

(Tit 3:1-2 – NTR)

Petrică Burac

Textele biblice folosite sunt din traducerea Cornilescu dacă nu s-a specificat altfel.

NTR – Noua Traducere în Limba Română

 

100 de mulţumiri pentru România

În aceste zile în care milioane de oameni îşi exprimă nemulţumirile şi frustrările vă provocăm la mulţumire. Gândiţi-vă la România şi exprimaţi-vă mulţumirea către Dumnezeu. Cum împăratul David obişnuia să scrie Psalmi de laudă când vedea frumuseţea împrejurul lui, haideţi să scriem şi noi un Psalm de mulţumire pentru România cu cel puţin 100 de versete.

Aduceţi-vă aminte de acele lucruri care v-au produs un zâmbet, un sentiment de uimire sau admiraţie, o stare de extaz… momente sau locuri care v-au făcut să vă simţiţi în siguranţă, iubiţi, apreciaţi.

Scrieţi-ne ( într-un comentariu la acest articol sau pe adresa noastră de email)  motivul/motivele voastre de mulţumire şi le vom adăuga aici. Dacă motivul vostru de mulţumire este deja exprimat puteţi să ne spuneţi la ce număr este şi vă adăugăm numele la lista de autori.

Criteriu de selecţie: După ce vă scrieţi numele complet: Nume şi Prenume, motivele de mulţumire trebuie să fie specifice în exprimare şi să se refere clar la România.

Mulţumiri pentru România

1. Îi mulţumesc pentru că m-am născut în România.
2. Îi mulţumesc pentru că nu este război în România şi nici România nu este în război cu altă ţară.
3. Mulţumesc pentru munţii Carpaţi care se află în România.
4. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru miile de şcoli care sunt în România.
5. Un motiv de mulţumire vechi de sute de ani: Avem cărţi în limba noastră maternă. Biblia este cea mai răspândită şi se găseşte chiar şi gratis.
6. Mulţumesc Domnului ca în România sunt mulţi creştini protestanţi.
7. România este o ţară democratică fără a avea un dictator comunist, nazist sau de alt fel.
8. Centrala nucleară de la Cernavodă a funcţionat şi funcţionează fără accidente.
9. Mulţumesc Domnului pentru că în ţara noastră femeile au aceleaşi drepturi în societate ca şi bărbaţii.
10. România are o reţea de cale ferată foarte larg răspândită.
11. În România trăiesc multe şi foarte frumoase animale sălbatice: Ursul, lupul, porcul mistreţ, cerbi şi căprioare, iepuri, vulpi, râşi…
12. Îi mulţumesc pentru că graniţele ţării sunt deschise şi putem călători în afara ei cu uşurinţă.
13. Mulţi români au primit idei inovatoare care ne-au uşurat viaţa ca de exemplu antibioticele şi stiloul.
14. Mulţumesc Domnului pentru România pentru că în această ţară L-am cunoscut pe Domnul şi Îl pot sluji fără restricții.
15. Sunt mulţumitor pentru posturile de radio care comunică ştirile în România.
16. Dumnezeu a făcut în România multe râuri, lacuri, izvoare ce ne dau apă curată.
17. România are ambasade în foarte multe ţări şi poţi primi ajutor specific acolo.
18. Mulţumesc Domnului pentru clima Romaniei – avem toate cele 4 anotimpuri.
19. Pot admira frumuseţea animalelor, păsărilor şi plantelor din Delta Dunării. Delta Dunării este un monument natural al României.
20. În România au fost şi sunt scriitori: poeţi, romancieri…, foarte pricepuţi.
22. Toţi românii au libertatea de a-şi alege religia.
23. Îi mulţumesc că în ţara noastră există o mare varietate de forme de relief.
24. Toţi românii au libertatea de a-şi alege meseria.
25. Cei mai mulţi dintre români ştiu să scrie şi să citească.
26. În România este dezvoltată foarte bine reţeaua Internet.
27. România are o reţea răspândită de drumuri şi şosele.
28. Telefonia mobilă are o arie de acoperire mare în România.
29. Îţi mulţumesc Tată, că România este o ţară creştină fără persecuţii violente.
30. Îţi multumesc Doamne, că în România se mai construiesc biserici şi nu se închid ,nici nu se demolează.
31. Multumesc Isuse, că Tu încă iubeşti românii, şi că îi aştepţi să se întoarcă la Tine.
32. Îi mulţumesc Domnului pentru diversitatea etnică din ţara noastră!
33. Îi mulţumesc Domnului pentru căldura (interioară) specifică românilor şi pentru ospitalitatea lor!
34. Îi mulţumesc Domnului pentru că vorbim aceeaşi limbă în România.
35. Mulţumesc pentru oamenii mari ai lui Dumnezeu care au trăit în ţara noastră, pe care îi putem lua ca modele de viaţă (ex: Richard Wurmbrand, Nicolae Moldoveanu, Traian Dorz, Iosif Trifa…)
36. Mulţumesc pentru că Dumnezeu ne fereşte ţara de calamităţi mari ale naturii (cutremure, inundaţii, … ca în Asia)
37. Îţi mulţumesc Doamne pentru că în România suntem destui oameni pe care tu vrei să îi foloseşti  pe viitor pentru trezirea spirituală şi ridicarea multora, aici la noi şi peste hotare, până la marginile pământului.
38. Mulţumesc Domnului că a făcut ca ţara noastră să nu fie o ţară prea dezvoltată şi nici prea bogată, ci ne-a dat posibilitatea de a fi mai smeriţi faţă de alte state, cel puţin din Europa, şi prin aceasta ne ţine mai aproape de El, pentru că bogăţia (de obicei) ne depărtează de Dumnezeu (cel puţin părerea mea – Ionut Balmus )
39. Eu sunt multumiţă că printre români găseşti oameni de încredere şi care sunt gata să întindă o mână de ajutor celor în nevoi.

Autori mulţumitori(momentan): Petrică Burac, Mariana Borosan, Alin-Eugen Duciuc, Noemi Sofronie, Adrian Iacob, Fane, Ionut, Marius, Narcisa Pop, Manu…, Ionut Balmus, Emanuela

 

Biserica și statul

  Introducere

Biserica a fost înfiinţată în ziua cincizecimii în Ierusalim, atunci când s-a pogorât Duhul Sfânt peste cei adunaţi în camera de sus. Ea era formată din oamenii apropiaţi ai lui Isus, care L-au urmat şi primit propovăduirea lui. În aceeaşi zi, Petru, insuflat de puterea Duhului Sfânt, a predicat oamenilor din Ierusalim. S-au predat aproximativ 3000 de suflete. Acesta este începutul Bisericii. (Fapte 2)

Statul, ca formă de organizare a apărut mai târziu. Înainte de organizarea statală au fost alte forme de organizare. Dintre acestea putem enumera tribul, clanul, etc.

După mai multe schimbări ale formelor de organizare, oamenii şi-au dat seama că atunci când sunt mai mulţi, sunt mai puternici. Astfel ei s-au unit şi au convieţuit împreună . Aşa s-a ajuns la organizare sub numele de stat.

Haideți să vedem cum se poate implica statul în Biserică sau Biserica în stat și unde este limita dintre acestea două.

Cuprins

Dumnezeu a lăsat pe pământ oameni îmbrăcaţi cu autoritate să conducă, să facă legi după legea Lui. El a lăsat pe pământ două legi: prima este cea a firii (Dumnezeu a aşezat-o), cealaltă este legea scrisă pentru stat. „Este bine ca legea scrisă să nu se contrazică cu Legea lui Dumnezeu, dar şi mai bine este ca cetăţenii să nu fie tulburaţi de legi străine. Când legea firii, adică a lui Dumnezeu, pomeneşte, altceva decât cea scrisă, să bagi de seamă dacă nu cumva îţi dictează raţiunea să zici adio legilor scrise şi intenţiilor legiuitorilor şi să te predai lui Dumnezeu ca legiuitor, să alegi a trăi după legea Cuvântului Său, chiar dacă ar trebui să faci acest lucru cu preţul multor primejdii, a nesfârşite suferinţe, poate chiar a morţii şi a dispreţului altora.” (Origen, Contra Celsum)

Fiecărui creștin îi este permis într-un spirit de răspundere față de Dumnezeu să profite de drepturile cetățenești, făcându-și datoria. În plus, el se poate ști chemat la manifestare politică, slujind astfel poporului său în sfere ale vieții pămîntești – și consider că este un mare beneficiu ca sarcinile de mare răspundere și importante din stat să fie îndeplinite de oameni care se știu răspunzători față de Dumnezeu!

„Întreaga misiune a Bisericii adună pe toţi oamenii în Hristos”. ( Pr. Mihai Himcinschi, Biserica în societate)

Sarcina Bisericii creștine nu este îmbunătățirea lumii – aceasta ar fi un început fără speranță în ciuda tuturor urmelor de binecuvântare în drumul ei pe această lume – ci misiunea ei este vestirea lucrării lui Dumnezeu pentru răscumpărarea lumii. ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neținîndu-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Cristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!” ( II Cor. 5. 19-20).

„Relaţia dintre Biserică şi puterea politică au fost diferite în funcţie de epocă. Primii creştini alcătuiau o lume aparte, neconsiderând cele pământeşti nici ca pe o finalitate, nici ca pe un bun. Lumea profană le era străină şi chiar ostilă. Comunitatea creştină putea fi considerată ca un stat în stat, chiar dacă nu urmărea nici un fel de separare politică şi nu intenţiona, nici măcar în perspectivă, să constituie o unitate politică dinstinctă.” ( Pr. Adrian Gabor, Biserică şi stat în timpul lui Teodosie cel Mare)

Statul este de esenţă omenească, nu divină, iar dacă corespunde cu ordinea creată de Dumnezeu are o demnitate eminentă ca, implicit, cere supunere din partea tuturor oamenilor. Sfinţii Părinţi ne învaţă că funcţiile naturale ale statului sunt acele lucruri care asigură ordinea, unirea şi pacea.

Concluzie

În concluzie statul și Biserica sunt într-o relație reciprocă bună; statul însă nu are voie să-și extindă autoritatea în sfera spirituală a Bisericii; Biserica nu are voie să solicite, pentru rezolvarea problemelor sale, puterea și mijloacele statului. Biserica nu are voie să se asigure folosind forța împotriva abuzurilor statului și nu are nici o misiune să devină influentă prin activitate politică, sau să se pună la dispoziția statului pentru scopuri politice. ( Konrad Bussemer , Biserica Domnului Isus Cristos)

Alin-Eugen Duciuc

Viața… bucurie dar și tristețe

Viața pe care o trăim pe acest pământ este împletită cu bucurii, zâmbete, lacrimi de fericire dar… și necazuri, lacrimi de durere și fețe umbrite de probleme. Interesant e că în cursul ei majoritatea  dintre noi ne bucurăm și ne agățăm mai mult de momentele cele mai frumoase și vesele din viața noastră.

Suntem sănătoși, plini de viață, plini de entuziasm, ne bucurăm de ceea ce avem: familie, copii, prieteni, o școală pe care o facem, săltăm de bucurie atunci când jobul ne merge bine, buisness-ul înflorește, ne bucurăm atunci când putem vizita locuri frumoase din lumea aceasta, suntem încântați când ieșim cu prietenii în oraș sau mergem la o agapă și lista poate continua în sensul bun al cuvântului.

Pentru unii însă bucuriile înseamnă o nouă zi pe care o pot trăi, DOAR că o trăiesc într-un cărucior cu rotile dar sunt bucuroși că o pot trăi, îi vezi cum plini de viață se plimbă dintr-un salon în altul și își salută respectuos prietenii pe care îi au…

Pentru alții bucuriile înseamnă acel zâmbet pe care îl dau din toată inima atunci când cineva îi vizitează în micul lor „paradis”, acel salon de spital deseori nevizitat de noi cei sănătoși și fericiți am putea spune.

Cu zâmbetul pe buze, unii cu mâinile și corpul tremurând datorită bolii pe care o au, alții numai cu o mână, sau numai cu un picior își prezintă micul lor „paradis” în care locuiesc, format dintr-un pat și un așternut bine așezat, curat, dar sunt plini de  bucurie că îl au, unii își prezintă dulapul lor în care vestimentația fiind atât de săracă este ridicată la rang înalt de ei… Cu atâta bucurie își arată radioul pe care îl au, ceasul pe care și l-au cumpărat unii din ei care pot să lucreze la întreținerea unei scări de bloc, sau la cărat gunoiul.

Unii dintre ei nu știu cum să își exprime bucuria decât prin ochii lor care joacă în lacrimi atunci când primesc o banană sau o pungă cu biscuiți, alții saltă în picioare și numai cu gura ei știu să desfacă punga cu biscuiți sau numai ajutați de asistente.

Alții te îmbrățișează atât de cald și puternic și nu îți mai dau drumul pentru că în viața lor au dus lipsă de o căldură sufletească care să vină din partea mamei sau unui tătic mândru de fata sau băiatul lui.

Părinții lor s-au rușinat de ei, nu i-au dorit, ei nu au avut loc în casa lor, la masa lor și de asta bucuria lor este atât de mare atunci când sunt vizitați.

Dumnezeu Tatăl meu și al tău… care citești aceste rânduri este și Tatăl acestor copii, bărbați, femei, oameni în vârstă, cu probleme și dezabilități. Stăpânul vieților noastre îi cunoaște, le știe necazurile care sunt acoperite de anumite bucurii, care pentru unii din noi nu au valoare.

Dumnezeu nu este nedrept pentru cauza lor, El știe de ei și așteaptă să vadă de la noi implicarea pe care o avem în a-i ajuta pe cei ce suferă și care nu se pot bucura de o viață normală.

Noi ca și oameni născuți din nou, cu simțăminte ce izvorăsc din Divinitate, cu o cunoștință biblică putem să-i vizităm, să-i îmbărbătăm și să ne rugam pentru ei și starea lor.

Dumnezeu nu la voia întâmplării i-a lăsat în starea aceasta, ci dorește ca noi cei care avem o stare mai bună ca a lor să mai coborâm de pe acel piedestal al unei vieți fericite și să vedem partea cealaltă a vieții, o viață tristă.

Dorința lui Dumnezeu pentru noi este ca să ne gândim și la cei ce sunt în suferință, la cei care nu au ceea ce avem noi… El dorește din puținul nostru să ajutăm pe cel în nevoie, dorește să-l slujim prin a îmbărbăta, sprijini, DĂRUI celui care are nevoie de îmbărbătare și sprijin.

De multe ori noi uităm că ceea ce avem este dat de Dumnezeu, de aceea să ne cerceteze aceste gânduri și să ne adunăm comori în ceruri făcând fapte bune și ajutând pe cei în suferință.

Cuvântul Scripturii spune în Iacov „Religiunea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani și pe văduve în NECAZURILE lor.” Poate nu în toate cazurile avem parte numai de orfani sau văduve dar cu siguranță avem parte de oameni, care au ceva în comun ce ne leagă pe toți pe acest pământ și anume NECAZURI. Și dacă este cineva în necaz atunci avem șansa să putem aduce una dintre cele mai frumoase ofrande lui Dumnezeu, mai exact: să-i vizităm și să-i ajutăm, chiar cu un sfat și un zâmbet. Pe baza cuvântului scriptural prin care se arată importanța ce o dă Dumnezeu vizitei și ajutorării celor în suferință, împreună cu studenții creștini în Suceava în data de 1 noiembrie am vizitat Spitalul de Psihiatrie cronici din orașul Siret. Aproximativ 43 de tineri studenți, fiind călăuziți de Duhul lui Dumnezeu ne-am hotărât să vizităm acest spital și încă trei case de copii din Siret. Unii care au fost pentru prima dată au văzut ce înseamnă acea viață tristă, acea viață petrecută ani de zile în spital. Am fost primiți cu foarte mare bucurie de către copii, dar și de către fratele Liviu Humeniuc care ne-a îndrumat în cursul itinerariului nostru prin acea vale a plângerii am putea-o numi.

Copii cu diferite malformații, copii cu suferință ne-au vorbit prin ceea ce sunt ei, și noi am rămas străpunși în inimile noastre și am dat Slavă Domnului pentru că suntem sănătoși. Ne-a bucurat foarte mult faptul că cei mai mulți dintre ei cunoșteau cântări creștine, alții cântau cu vocile lor laudă lui Dumnezeu, alții cântau la chitară… și la rugăciune toți știau „Tatăl nostru.”

Foarte mult putem vorbi despre experiențele avute ieri cu copiii dar dorim să vă lăsăm pe voi, cei care încă n-ați fost acolo, să vizitați și să vedeți că viața este bucurie dar și tristețe. Seara am încheiat-o având părtășie la biserica penticostală din Siret, unde prin cântare, poezie și mesaj biblic l-am înălțat pe Domnul cu toți tinerii, Duhul lui Dumnezeu lăsând o seară de har împletită cu bucuria rugăciunii ascultate și împlinirea cântărilor cântate din toată inima.

La sfârșitul programului a venit la mine o tânără, care face parte din „Casa Emanuel”, una din casele de copii vizitate de noi și cu o anumită timiditate m-a întrebat „Nu vreți să veniți până la noi acasă?” Chiar dacă eram obosiți am dat curs invitației și când am ajuns la ei am rămas uimiți de primirea pe care ne-au făcut-o. Ne-au servit cu prăjituri, suc, ceai, ciocolată caldă. Am dat slavă Domnului cu toții când am văzut că unii din ei vin la Casa Domnului și de acolo își arată ospitalitatea lor. Apoi ne-am reîntors acasă cu toții, fiind bucuroși de faptul că Dumnezeu în splendoarea Lui ne-a ajutat să-i facem voia Lui, vizitând aceste locuri, și simțind cu cei ce sufăr. În încheiere aș dori să citez un verset biblic „Totdeauna vor fi săraci în țară, de aceea îți dau porunca aceasta: să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel LIPSIT din țara ta.”

Emy Vieriu – Departamentul de misiune și proiecte evanghelistice  – OSCER-SV

Moșteniri

Mă interesează ce voi lăsa în urmă celor care mă vor iubi…simt presiunea asta pe umerii mei atunci când vreau să renunţ la luptă şi accept o viaţă nepăsătoare, fără ţintă. Atunci singurul argument pe care îl aduc e că “am obosit”… am obosit aşteptând miracolul să se întâmple, pentru că nu mi l-am dorit cu adevărat; pentru că am crezut că laşitatea acestei aşteptări e curajul… am obosit pentru că reuşitele mele puţine au ajuns la capăt şi n-am acceptat să beau din cupa gloriei Lui, să prind puteri şi să cânt cu inima liberă… am obosit pentru că nu m-am văzut în stare să merg până la împlinirea visului meu fără să cer protecţie şi sprijin…

Da, mă interesează ceea ce las după mine celor ce mă iubesc… aş vrea să ofer bucurie şi speranţă, compasiune şi duioşie, visare şi aripi de zbor, iubire… cereţi-mi şi mă voi dărui pentru voi, scumpii şi dragii mei prieteni, cereţi… şi chiar dacă nu o veţi face, voi veni eu însămi cu inima deschisă pentru inimile voastre şi vă voi oferi tot ce e mai preţios în ea, pe mine însămi!

 Elena Petrovan

Halloween 100% românesc

Ca să putem prinde sensul metafizic al sărbătorii de azi, trebuie să ținem cont de faptul că Asterix și Obelix aveau Anul Nou pe 1 noiembrie. Atunci beau cantități mari de licoare și-și umflau mușchii gata să se ia la bătaie cu fantomele, care aveau liber în acea noapte. Și când au venit romanii de i-au bătut, au crezut că-s tot fantome. Romanii n-au împrumutat fantomele, ci numai revelionul din 31 octombrie, care s-a adăugat celorlalte revelioane pe care le aveau. Când romanii au bătut, dacii au adus doar revelionul, pentru că dacii aveau deja licoarea și dovlecii. Și astfel au trecut două mii de ani…

Sărbătoarea de Halloween nu prinde la români pentru că pe noi nimic nu ne mai poate speria. Noi avem sperieturi zilnice și orice film de groază la noi are efect de comedie spumoasă.

Apoi, avem revelioane cu ghiotura pentru că fiecare zi e lungă cât un an, iar sărbătorile, cu sfinți și fără, se încalecă unele pe altele.

Moaștele sunt purtate cu repeziciune din loc în loc, preoții cadelnițează neîncetat, poporul se bucură cu o înfiorare sfântă.

Nu ne este frică nici de faptul că demonii umblă liber în noaptea asta și caută să se materializeze intrând în trupurile celor ce nu-s atenți.

În România, dracii au liber tot anul și sar ca popcorn-ul din om în om. Dacă nu mă credeți, deschideți televizorul și uitați-vă la știri.

Faptul că în noaptea asta, oameni îmbrăcați ponosit vin la uși și cer covrigi, mă lasă rece. Deschide ușa în orice zi din an și o să-i vezi tot acolo. Mirosind a urină, nespălați, nemâncați, ei au Halloween în fiecare zi. Și n-o să le dea nimeni nimic nici în noaptea asta, crezând că-s bogătani, sub acoperire, ce vor să facă ,,fun”..

Singura șansă e usturoiul. Mâncat în cantități mari, reglează tensiunea, alungă dracii și partenerii de discuție. De aceea vă invit să luați 13 căciulii de usturoi în gură și să vă duceți diseară la bal pentru că de la ora 19, Camera Deputaților organizează bal de Halloween. Vă surprinde că parlamentarii fac treaba asta? Pe mine nu. Ei nu mănâncă usturoi, nici gura nu le miroase.

Dacă nu vreți să mergeți la bal, puteți sta acasă și să mâncați semințele dovlecilor scobiți, în timp ce vă uitați la un film horror.

În amândouă cazurile veți fi de groază…

Suntem un popor de dovleci goi, fără lumânare, pentru că ea e la capătul tunelului sau la căpătâiul unui amărăștean ce-a trăit o viață de Halloween și a murit de groaza viitorului luminos.

Halloween Fericit!

Vladimir Pustan, “Bucăți de viață”

postare: Dani Petruneac

Rusia: Pastori amendați pentru închinare

Recent, doi pastori baptiști dintr-o zonă apropiată de Marea Baltică din Rusia, regiunea Kaliningrad,  au fost amendați cu 2.200 de ruble (75$ americani) după ce comunitatea lor „a cântat psalmi și a vorbit despre Christos” pe străzi, după cum relatează agenția de presă Forum 18.

Poliția din Kaliningrad a spus celor de la Forum 18 că pastorii nu au cerut permisiunea înainte pentru a cânta, așa cum este impus de lege.

„Dar ei nu aveau permisiunea, și nu aveau nici intenția s-o primească!” a remarcat un funcționar de poliție, cu adevărat frustrat de faptele pastorilor baptiști. Când a fost întrebat de ce este nevoie de permisiune, polițistul a spus: „Așa este legea în Rusia!”

Aleksandr Legotin, unul dintre cei doi pastori, a insistat asupra faptului că Baptiștii au susținut un serviciu religios, nu o demonstrație, astfel cerința legii de a anunța autoritățile înainte nu ar fi trebuit să fie aplicată. El a spus celor de la Forum 18 „Noi respectăm legea cu strictețe! Și conform Declarației Universale a Drepturilor Omului noi avem dreptul la libertatea conștiinței, legea ar trebui… să ne protejeze de asemenea abuzuri.”

În final, pastorii încă nu s-au decis dacă ar trebui să facă recursuri. „Vocea Martirilor” te încurajează să te rogi pentru credincioșii din Kaliningrad și din alte țări din Europa unde libertatea de închinare  este atacată. Roagă-L pe Dumnezeu să-i încurajeze și să-i protejeze pe acești credincioși.

Tradus de Cristina Zagan de pe Persecution.com

Căciula care te forțează să zâmbești

Cei de la 9AM ne prezintă o știre veselă despre zâmbet. Este vorba despre o căciulă care te face practic să zâmbești.

“Nu te gâdilă și nici nu-ți spune bancuri. Este doar o căciulă mai specială care îți aduce zâmbetul pe buze.“

Această invenție ne apare ca o nouă sforțare a omului de a se face mai bun pe sine însuși. Acest lucru e imposibil, așa cum este imposibil să te scoți singur dintr-o mlaștină dacă nu ai ajutor din exterior.

O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit.
Proverbe 15:13

Ceea ce avem nevoie este o inimă veselă, și pentru aceasta este un singur răspuns:

credința în Isus Hristos ca Domn și Salvator.

Petrică Burac

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Misionari în India

„Cine nu este cu mine este împotriva Mea, și cine nu strânge cu Mine risipește.” Matei 12:30

Scopul nostru principal pe acest pământ ar trebui să fie acesta: „Să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L facem cunoscut.” Oricare alt scop ar trebui să fie secundar. Dorința de a-L face cunoscut pe Dumnezeu la alții, izvorăște din dragostea și cunoașterea Lui; totodată, lipsa dorinței de a-L face cunoscut pe Dumnezeu  la alții, indică o lipsă de dragoste și cunoaștere a lui Dumnezeu.
Mesajul de mai jos nu ne aparține, ci l-am preluat din mesajele de informare a lui Beni Boariu, care a reușit foarte frumos să descrie realitatea și nevoile lucrării din India, mai ales nevoia de parteneri în rugăciune. Beni s-a întors acasă la sfârșitul lunii Septembrie. Am lucrat și am avut o frumoasă părtășie împreună cu el,  ne-am dori mult  să se întoarcă pe termen lung.
„Marea problemă a Indiei nu este sărăcia și mizeria fizică în care se zbat cei din castele inferioare, ci sărăcia și orbirea spirituală în care trăiesc indienii zi de zi, închiși în lanțurile hinduismului. Vreau să vă descriu în mare problemele spirituale cu care se confruntă biserica și piedicile care le întâlnesc misionarii în evanghelizarea hindușilor.
Când vine vorba despre evanghelizare, să nu înțelegeți că poți să vii în India și să faci evanghelizare pe stradă. Nici să nu credeți că la o predică se vor pocăi mulți oameni, așa cum ne așteptăm să se întâmple în România. India nu are un background creștin, iar acești oameni sunt pur și simplu paraleli cu creștinismul, n-au nici un punct comun.
Singura metodă eficientă este evanghelizarea prin prietenie. Cea mai bună, și cea mai grea. Necesită mult timp. N-ai să vezi convertiți peste noapte, nici biserică plină într-un an de misiune. Nici nu vei avea 30 de persoane la cursul de cateheză. Evanghelizarea prin prietenie înseamnă să investești timp și energie în relații, în persoane, unul câte unul.
Evanghelizarea prin prietenie. Dureri, lacrimi, deznădejde. Am simțit-o pe pielea mea. De când am venit, am încercat să investim mai mult în tineri. Erau vreo opt care veneau regulat la întâlnirile de studiu biblic cu tinerii de Sâmbătă seara. Unul dintre ei, Vicash, a citit o broșură primită de la Dani unde un hindus și un musulman discută cu un creștin care le răspunde la întrebările pe care le au. A fost foarte impresionat de broșură, și a venit să discute cu noi cu privire la întrebările pe care le avea. Am rămas uimit, pentru că, deși are doar 17 ani, în mintea lui se frământa cu probleme mari și întrebări mature. Așa că am discutat de două ori cu el, și i-am arătat importanța deciziei de a-l urma pe Isus, și ce implică toate acestea. După ultima discuție, ne-a spus că merge acasă, se gândește și va lua o decizie.  Iar după câteva zile, Sâmbătă, a venit și aproape plângând  ne-a spus că nu poate renunța la religia părinților lui, și a decis să nu mai vină la întâlnirile de tineret. Era foarte tulburat. Abia își stăpânea lacrimile, dar probabil că nu a vrut să plângă în fața noastră, așa că ne-a îmbrățișat și a plecat repede.
Este o putere care îi ține orbiți. Este o mână care nu vrea să îi piardă. Și sunt lanțuri care nu vor să se desfacă. Cel mai greu pentru acești tineri e sa își schimbe religia, și asta din cauza părinților. Deoarece sunt săraci, mulți părinți fac eforturi destul de mari pentru a-i crește, cu toate că puține familii au mai mulți de 3-4 copii. A părăsi hinduismul, pentru hinduși e cea mai mare ocară. Îți trădezi familia, îți trădezi prietenii, și țara. Părinții sunt foarte supărați, când un copil de-al lor trece la creștinism. Pentru ei este o ocară care vine peste familie. Și tinerii știu că, dacă vin la Isus și se pocăiesc, părinții vor fi foarte dezamăgiți. Ei spun că Dumnezeu este bun și religia noastră e foarte bună, dar pentru ei, părinții sunt mai presus decât Dumnezeu. Dani l-a întrebat pe Vicash, el ce crede, este normal să îți iubești mai mult părinții decât Dumnezeu? Și cu multă sinceritate, Vicash a recunoscut că nu e bine, dar nu are puterea să renunțe.
Ultima Sâmbătă, un altul , Omesh, a venit să ne întrebe că dacă se pocăiește și îl dau părinții afară din casă, ceea ce se întâmplă uneori, ce va fi cu el. Ei sunt conștienți de ceea ce îi așteaptă. Pentru cei mai mulți, e prea greu să facă pasul, și să ia decizia finală.
Uneori e greu. Te simți descurajat. Simți că tot ce faci nu are nici o valoare. Investești timp, investești energie, dai tot ce poți și faci tot ce poți, iar la urmă parcă ai făcut degeaba. Te uiți la rezultate și acestea sunt prea puține, sau deloc. Însă noi nu ne uităm la ce se vede, ci la ceea ce nu se vede. Deși e greu, ne rugăm și credem că Dumnezeu va schimba inimile acestor tineri. Pentru El nu e prea greu. Noi falimentăm, pierdem bătălii, suntem descurajați. El încă nu a pierdut nici o bătălie. Așa că, trebuie să te ridici și să mergi înainte.

Am început să ne rugăm în fiecare seară de luni până vineri, cu biserica noastră micuță, seara, câte o oră, și dintr-o dată s-au înmulțit problemele. Tinerii care veneau dintr-o dată nu mai vin la întâlnirile de studiu biblic, la rugăciune  parcă cerul e de aramă, parca nici un răspuns. Cred că toate duhurile din Patna s-au strâns împotriva rugăciunii. Satan se simte atacat și lovește cu mare furie. Și după 3 săptămâni de rugăciune, nici un rezultat vizibil, din contra, parcă lucrurile merg mai greu. Ești ispitit să renunți, te simți obosit. Satan lovește cu descurajare. Dar noi știm că ceea ce este în noi e mai tare decât toată puterea întunericului. De aceea, rugați-vă pentru Patna, rugați-vă pentru biserica din India, ca Dumnezeu să aducă vremuri de trezire, vremuri când Biserica să realizeze că are de dus o luptă, și să intre în luptă. Nimic altceva nu îl poate da afară pe satan din ținuturile lui, decât rugăciunea bisericii. Dacă biserica nu se roagă, atunci nu luptă, și dacă nu  luptă, este în alianță cu Satan.
Dumnezeu are nevoie de tine să fii un mijlocitor. Poate nu poți să faci prea multe, să dai bani, sau să mergi personal, dar să se roage fiecare poate. Numai să vrea. India are nevoie de rugăciune. Patna are nevoie de mijlocitori. Domniile și stăpânirile spirituale de aici nu vor ceda decât prin rugăciune. Fii un luptător acolo unde ești. Roagă-te pentru acești tineri. Roagă-te ca lanțurile fricii să cadă, domniile să fie zdrobite și stăpânirile surpate. Fii un partener al misiunii din Patna.”

Motive de rugăciune:
-  Mulțumiți Domnului împreună cu noi pentru vindecarea Ioanei. Se pare că a fost totuși o minune și nu o farsă, conform ultimei analize.
-  Rugați-vă pentru tineri care nu mai vin la întâlniri, în special pentru Vicash. Dumnezeu să lucreze la mântuirea lor.
-  Continuați să vă rugați pentru pământul de care avem nevoie. Până acum nu am găsit decât unul, iar proprietarul nu vrea să aștepte 2-3 luni până vom putea aduna toți banii și până ce vor veni doi frați din partea Bisericii Happy Valley pentru semnarea actelor necesare.
-  Rugați-vă pentru Beni, și pentru alți tineri ca el. Avem nevoie de lucrători dedicați și trimiși de Dumnezeu, care să ne ajute pe termen lung în lucrarea Domnului de aici.

Împreună cu voi în slujba lui Dumnezeu
Dani, Ioana & Alisha