Urmăreşti spiritul Legii sau litera ei?

2 Corinteni 3.6 „…căci slova omoară ,dar Duhul dă viaţă.”

În Vechiul Testament, un preot  al Domului a fost pus în faţa acestei alegeri , să respecte litera legii sau spiritul ei? Relatarea ne este prezentată în cartea 1 Samuel 21. David este urmărit de împăratul Saul pentru a fi omorât,iar David fuge de la palat.

„Dar unde se poate duce? La Betleem, pune în pericol viaţa celor din familie! Pe teritoriul inamic, riscându-şi viaţa? Această opţiune i se îmbie mult mai târziu. Deocamdată alege o altă ascunzătoare. Merge la biserică. <<David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec>> (1 Sam.21:1)

…David se grăbeşte să ajungă în mica <<cetate preoţească>>(21.1), căutând să se adăpostească de duşmani. Sosirea lui stârneşte în Ahimelec o teamă uşor de înţeles.  Acesta <<a alergat speriat înaintea lui [David]>>(21.1). Ce îl aduce pe un războinic la Nob? David cumpără siguranţă, minţindu-l pe preot:

 <<Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis : „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-o dau…” Acum, ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.>>(21.2-3)

Disperat, David recurge la neadevăr. Asta ne surprinde. Până acum, David era remarcabil, fără pată… A rămas calm când fraţii lui s-au răstit la el, a rămas puternic când Goliat a răcnit; şi-a păstrat cumpătul când Saul şi l-a pierdut.

Însă acum minte precum un şef al Mafiei la spovedanie. Cu tupeu. Convingător. E un fugar. Pe nedrept, da. Însă totuşi, e un fugar. Şi minte în această privinţă.

Preotul nu pune la îndoială spusele lui David. Nu are nici un motiv să se îndoiască de fugar. Numai că nu are resurse cu care să-l ajute. Preotul are pâine sfinţită, nu pâine obişnuită. La fiecare Sabat, preotul aşeza pe masă 12 pâini din făină de grâu, ca jertfă pentru Dumnezeu. După o săptămână, preoţii, şi numai preoţii, puteau să mănânce această pâine. David nu este preot. Şi pâinea tocmai a fost aşezată pe altar. Ce să facă Ahimelec? Să împartă pâinea, încălcând Legea? Să păstreze pâinea, ignorând foamea lui David? Preotul caută o portiţă de scăpare  <<…doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei>>(21.4) Preotul îi dă pâine sfinţită…, iar David înfulecă mâncarea… Ahimelec se întreabă dacă a făcut ce trebuie. Oare a eludat Legea? A încălcat Legea? A respectat o Lege mai înaltă? Preotul a decis că un stomac flămând constituia chemarea mai înaltă. În loc să respecte codul lui Dumnezeu literă cu literă, el a împlinit nevoia unui copil al lui Dumnezeu. Şi cum răsplăteşte David compasiunea lui Ahimelec? Cu încă o minciună! <<N-ai la îndemână o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabie, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică>>(21.8)

Credinţa lui David se clatină. Cu puţin timp în urmă, nu avea nevoie decât de praştia lui de cioban. Acum, cel care a refuzat armura şi sabia lui Saul, cere o sabie de la preot. Ce s-a întâmplat cu eroul nostru? E simplu. Şi-a mutat atenţia de la Dumnezeu. Goliat se afla pe marele ecran al imaginaţiei lui David. În consecinţă, disperarea şi-a găsit loc în inima lui. O disperare care generează minciună, stârneşte teamă şi umbreşte adevărul. Nu are unde să se ascundă. Nu are ce să mănânce. Nu are nici un refugiu. Nu are nici o resursă…

Unde pot să meargă cei disperaţi?

Pot să meargă la sanctuarul lui Dumnezeu. La Biserica lui Dumnezeu . Pot să caute un Ahimelec, un lider al Bisericii, căreia să-i pese de sufletele disperate.

Ahimelec îi dăduse lui David pâine şi sabia lui Goliat.

Autorul şi pastorul Eugen Peterson vede acest schimb ca pe o funcţie a Bisericii. <<Un templu, scrie el, este… locul în care eu, la fel ca David, primesc pâine şi o sabie, putere pentru fiecare zi şi arme pentru luptă>>

Pâine şi săbii. Hrană şi echipament. Biserica există pentru a le oferi pe amândouă. Reuşeşte ea să facă asta? Nu întotdeauna. Ajutorarea oamenilor nu este niciodată o ocupaţie curată, pentru că cei care au nevoie de ajutor nu duc o viaţă curată. Ei intră în biserică în calitate de fugari, în unele cazuri căutând să se adăpostească de Saulii mânioşi, iar în altele, de decizii proaste. Ahimelecii bisericii (lideri, învăţători, pastori şi alţii asemenea lor) sunt obligaţi să aleagă, nu între alb sau negru, ci între nuanţe de gri; nu între bine şi rău, ci câte puţin din ambele.

Isus cheamă Biserica să se încline în direcţia compasiunii. Cu un mileniu mai târziu, Fiul lui David Îşi aduce aminte de flexibilitatea lui Ahimelec (Matei 12.1-5).

 …La sfârşitul zilei petrecute în sanctuar, întrebarea care se pune nu este câte legi au fost încălcate, ci mai degrabă, câţi Davizi disperaţi au fost hrăniţi şi echipaţi? Ahimelec învaţă Biserica să urmărească spiritual Legii mai mult decât litera ei. David îi învaţă pe cei disperaţi să caute ajutorul la poporul lui Dumnezeu.”

                       (Citate preluate din cartea “ Înfruntă-ţi uriaşii” de Max Lucado , cap. 4 <<Zile disperate>>)

 Cornel Varasciuc