Viziune
Prin această revistă dorim să aducem NOI ORIZONTURI în fiecare domeniu al vieții creștinului, și ORIZONTURI ETERNE în viața celui care nu-L cunoaște pe Dumnezeu!
Interviu RVE
Lucrarea de faţă a pornit din iniţiativa unor creştini, cărora Dumnezeu le-a vorbit într-un mod deosebit, să scrie adevăruri care au schimbat vieţile lor, conştienţi de faptul că acestea pot schimba şi viaţa multor oameni, care vor citi revista creştină, „Orizonturi eterne”. Dincolo de lumea materială şi de ceea ce se vede, dorim să nu uităm, că există o realitate mult mai importantă pentru om, în cadrul căreia se poate trăi astăzi, beneficiind astfel de o fericire eternă, mult căutată de oamenii din perioada actuală.
Această revistă se adresează tuturor celor interesați să-L cunoască pe Dumnezeu, având ca şi scop încurajarea permanentă de a nu pierde ţinta care şi-au fixat-o. De asemenea, dorim să-i conștientizăm pe oameni că există orizonturi mult mai măreţe decât cele efemere ale lumii acesteia, orizonturi eterne.
Revista prezintă nevoia de cunoaştere a voii lui Dumnezeu pentru zilele actuale, zile de confuzie, în care imoralitatea este ridicată la nivelul standardelor morale; imaginea corectă a societăţii; responsabilitatea Bisericii în societatea de astăzi şi nevoia de relaţii constructive într-o societate, ce prin tehnologia apărută, ne depărtează tot mai mult pe unii de alţii. Credem că aceste nevoi se cer a fi împlinite astăzi, mai mult ca oricând, pentru creşterea spirituală a fiecărui credincios şi extinderea Împărăției lui Dumnezeu.
Considerăm că această revistă poate deveni o cale prin care creştinii pot să-şi descopere darurile pe care Dumnezeu le-a investit în ei şi poate fi o oportunitate a folosirii lor într-un mod cât mai eficient. Pe lângă darurile primite de la Dumnezeu, suntem conştienţi că unii s-au născut cu unele talente, pe care le-ar putea folosi spre slava lui Dumnezeu, acestea fiind tot un dar de la Dumnezeu, dar de altă natură.
În aceste câteva pagini, dorim să aducem lumină multor probleme cu care se confruntă fiecare generaţie: adulţi, tineri şi copii. Ne propunem, să cuprindem articole, care să ne ajute, să înțelegem vremurile prezente, să motiveze misiunea locală şi chiar transculturală, să aducă soluţii nevoilor de socializare şi de informare. Dorim să atragem atenţia copiilor, printr-o învăţătură pe înţelesul lor, dar şi prin diferite concursuri prin care se are în vedere motivarea acestora de a studia Scriptura, de la vârsta cea mai timpurie.
Credem că această revistă este benefică atât pentru Biserica de astăzi cât şi pentru cei care nu aparţin de o Biserică. Tot ceea ce cuprinde va contribui la transformarea vieţilor multor cititori, învăţăturile întipărindu-se adânc în minţile lor şi fiind disponibile a și le reaminti oricând.
Dorim colaborarea fiecărui membru sănătos, care aparţine de Biserica universală a lui Hristos, atât prin articole ce pot fi o binecuvântare pentru cititori, cât și prin rugăciune, conştienţi de faptul că, doar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciune vom putea realiza ceva. De asemenea, pentru că ne aflăm la un început de drum avem nevoie de spijinul dumneavostră, pentru a acoperi cheltuielile financiare.
Prin „Orizonturi eterne”, se doreşte în exclusivitate, să aducem slavă Celui care deţine izvorul nesecat al înţelepciunii şi să proclamăm lucrările extraordinare pe care le face Dumnezeu, astăzi, în vieţile multor oameni, care aleg să creadă în El.
Echipa de redacţie









chrystabella spus
interesanta revista ,,,Domnul sa va intareasca mai departe si sa va trimita intarituri noi!!;))
inca o perspectiva spus
file not found? aveti o problema tehnica la play.
Orizonturi Eterne spus
Multumim pentru ca ne-ai transmis problema tehnica. Incercam s-o remediem, dar pana atunci vei gasi exact acelasi fisier audio si in bara din dreapta!
Alexandra spus
Va rog frumos daca puteti sa imi spuneti cum pot primi si eu aceasta revista,daca trebuie sa platesc o taxa sau ceva.De cum am intrat pe acest site am vazut ceva foarte interesant aici.Toate discutiile si temele care sunt abordate pe acest site ajung sa iti patrunda in inima si in minte si chiar sa te gandesti la ele tot timpul zilei.Zic asa caci eu consider ca e un lucru bun sa te gandesti la teme religioase decat la niste necazuri si ingrijorari zilnice care daca te rogi lui Dumnezeu cu credinta ,El ti le va rezolva.Va multumesc pentru ca ati infiintat acest site!!Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va umple de dragostea Sa!!!Cu drag Alexandra,de la Timisoara!:)